Premieră. Pentru prima dată în România, peste 30 de specialişti în comunicare şi responsabili de relaţiile cu mass-media din cadrul curţilor de apel şi tribunalelor, respectiv parchetelor de pe lângă tribunale şi curţi de apel au participat la cursul “Purtător de cuvânt – relaţii cu mass-media”. Cursul, realizat printr-un parteneriat între Institutul Naţional al Magistraturii şi Euro Best Team, a fost susţinut de Corina Drăgotescu şi a avut-o, ca invitat de onoare, pe Adriana Săftoiu.

Timp de două zile, la sediul Euro Best Team din București, magistraţii au fost învăţaţi cum să comunice cu presa, cum să-și organizeze activitatea de comunicare și cum să răspundă cât mai bine nevoilor instituțiilor din calitatea de purtător de cuvânt. Participanții au învățat cu această ocazie, care sunt funcţiile şi competenţele purtătorului de cuvânt, ce calităţi trebuie să deţină pentru a fi apreciaţi de reprezentanţii mass-media, cum să întreţină imaginea publică a organizaţiei din care fac parte, cum să comunice în situaţii de criză şi care este formula de succes a unui bun comunicator. De asemenea, lectorii cursului i-au învăţat pe magistraţi care sunt pricipiile de bază ale comunicării publice, care sunt tehnicile vorbirii în public şi calităţile informaţiei destinate presei.

Concret, pe parcursul celor două zile de instruire, cursanţii-magistraţi au simulat conferinţe şi breefinguri de presă, au fost, pe rând comunicatori şi ziarişti, au înregistrat filmuleţe pe care le-au analizat ulterior în cadrul sesiunii de discuţii.

Despre

Corina Drăgotescu

Corina Dragotescu este ziarist cu o carieră de 21 de ani şi a deţinut numeroase funcţii de conducere şi coordonare în principalele instituţii de presă din România. Este trainer în domeniul comunicării şi a susţinut sesiuni de comunicare pentru diverse categorii sociale şi profesionale: adolescenţi, femei cu probleme de adaptare socială, ziarişti, oameni de afaceri din domeniul medical, bolnavi cronici, mici intreprinzatori.Temele de comunicare abordate au fost: comunicarea în situaţii de criză, elementele de bază în comunicare, atitudini verbale şi nonverbale, etape în depăşirea conflictelor, comunicare organizaţională, comunicare internă. În ultimii patru ani, Corina Drăgotescu s-a implicat în campanii de informare şi consiliere a persoanelor marginalizate, bolnave de cancer.

Adriana Săftoiu

Adriana Săftoiu este un politician român, deputat PNL și ziaristă. A deținut și funcția de consilier prezidențial, purtător de cuvânt al Președintelui României si șef al Departamentului de Comunicare Publică. Adriana Săftoiu a lucrat ca ziaristă la agențiile de presă ROMPRES și MEDIAFAX. Ea a fost director al Biroului de Presă al Partidului Democrat. De asemenea, Adriana Săftoiu este şi autoarea cărţii “Vocile puterii”, care prezintă date despre toți purtătorii de cuvânt din instituțiile importante ale statului, din anii ’90 și până în prezent.

Euro Best Team

Cursul Euro Best Team este furnizor acreditat de Consiliul Naţional de Fromare Profesională a Adulţilor şi oferă 25 de programe acreditate, precum şi numeroase cursuri pentru companii şi instituţii publice.

Euro Best Team reuneşte o echipă de consultanţi în management şi comunicare în afaceri, recunoscuţi pe piaţă pentru derularea a numeroase proiecte internaţionale, experţi certificaţi de universităţi de prestigiu la nivel internaţional.

Pentru mai multe informaţii, accesaţi www.eurobestteam.ro

Persoana de contact: Elena Farcaș, telefon mobil: 0722.696.843

Despre EURO BEST TEAM SRL

Euro Best Team este o companie infiinţată de consultanţi recunoscuţi în domeniul managementului de proiect, formare profesională, comunicare şi relaţii publice, şi furnizeză servicii de consultanţă privind accesarea fondurilor structurale şi training, organizând următoarele cursuri: Manager de Proiect, Formator de Formatori, Expert achiziţii publice, Manager resurse umane, Manager de mediu, Auditor de mediu, Auditor de calitate, Inspector de muncă, Relaţii publice si comunicare, Publicitate, Reporter radio, Reporter TV. Clienţii şi partenerii firmei sunt companii prestigioase cu capital românesc şi străin precum şi numeroase instituţii de stat. Mai multe informatii gasiţi pe site-ul nostru www.eurobestteam.ro.