Televiziunea Română, împreună cu Ministerul Culturii şi Cultelor şi cu Institutul Cultural Român, demarează un proiect de culturalizare şi educare a tinerilor. Având ca scop declarat „tânărul trebuie să citească”, cele trei instituţii lansează la începutul lunii aprilie proiectul “Dacia…Literară”, care se va desfăşura în două mari etape:

TVR, în coproducţie cu Ministerul Culturii şi Cultelor, va realiza, într-o primă etapă, emisiunea zilnică „Cinci minute de cultură” – prin care se va face cunoscută publicului „Istoria literaturii române” a lui G. Călinescu. Gândită şi pusă în formatul unui documentar cu actori (docudrama), emisiunea „Cinci minute de cultură” va fi difuzată de 11 ori pe zi pe toate cele patru canale ale Televiziunii Române: România 1 (două difuzări), TVR 2 (trei difuzări), TV România Internaţional (trei difuzări) şi TVR Cultural (trei difuzări). Cele 310 episoade ale programului „Cinci minute de cultură” se vor transmite de luni până vineri începând cu 5 aprilie.

Patru mari actori români: Mircea Albulescu, Constantin Codrescu, Dan Condurache şi Radu Amzulescu, câte unul pentru fiecare săptămână a lunii, joacă şi spun textul lui Călinescu, într-o cheie de lumină specială, cadrul fiind alb-negru, cu pete de culoare pe câte un obiect. Citatele pe care Călinescu le-a extras din operele autorilor români sunt jucate de alţi actori români, într-o cheie de lumină violent colorată, contrastând perfect cu decorul descris mai sus.

Cea de-a doua etapă a proiectului va presupune implicarea efectivă a telespectatorilor TVR într-o campanie de fidelizare faţă de actul lecturii, faţă de actul de cultură, faţă de istoria literaturii române. Campania se va desfăşura în perioada mai 2004 – iunie 2005. Pornind de la emisiunea „Cinci minute de cultură”, telespectatorii TVR vor fi provocaţi la un concurs cu o miză cu totul deosebită: câştigătorul primeşte drept premiu o Dacie plină cu cărţi. Tinerii din gimnazii, colegii şi licee vor putea intra în posesia unei cartoline (cupon de concurs), pe care vor avea de completat cuvintele cheie afişate pe ecran de-a lungul a 20 de ediţii ale emisiunii „Cinci minute de cultură”. Cartolinele vor fi distribuite prin intermediul catedrei de literatură a fiecărei şcoli din ţară.
După patru săptămâni de concurs, cele 20 de cuvinte cheie trebuie scrise pe cartolina „Dacia…literară”, care apoi se expediază conform indicaţiilor înscrise pe aceasta. În fiecare lună, se va face o tragere la sorţi, iar câştigătorul va pleca acasă într-o Dacia Solenza plină cu cărţi. Pentru ca mesajul să ajungă mai uşor la publicul tânăr, campania va fi completată de o melodie şi un videoclip realizate cu participarea trupei Paraziţii.

Televiziunea Română are printre principalele sale îndatoriri susţinerea culturii româneşti şi a valorilor sale, obligaţie prevăzută şi în Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de televiziune şi radio. Pentru atingerea acestui deziderat, TVR realizează şi difuzează numeroase emisiuni, spectacole, concerte şi se implică activ în organizarea unor manifestări culturale de anvergură.