CATENA RACING TEAM – „Cea mai bună companie privată în sport corporatist” la Gala Premiilor Revistei PIAȚA FINANCIARĂ 2017!

La gala în cadrul căreia au fost evidențiate și recompensate realizările notabile din sectorul financiar și din cel al economiei, au fost acordate o serie de premii și trofee ce au răsplătit și performanțele sportive ale reprezentanților companiilor.

Trofeul pentru „Cea mai bună companie privată în sport corporatist” a fost înmânat reprezentanților Fildas și Catena, toți membri ai staffului Catena Racing Team, majoritatea și membri fondatori, veritabili campioni, medaliați și performeri la mai multe discipline sportive:

Daniel Marin

– Director Financiar Fildas-Catena, Vicepreședinte şi membru fondator Catena Racing Team
Simona Dumitrescu

– Asistent Farmacie Catena, membru Catena Racing Team, locul II la ediția 2017 a Maratonului de la Polul Nord, cea mai dificilă competiție de acest gen din lume
Daniel Ioniță

– Coordonator I.T. Catena, membru consiliul director si fondator Catena Racing Team
Ovidiu Gorcea

– Economist Fildas Trading, membru consiliul director Catena Racing Team
Lansată oficial în urmă cu 3 ani, pe 6 septembrie 2014, cu ocazia unei curse de Mountain Bike, Catena Racing Team este o echipă polisportivă formată exclusiv din angajaţi şi colaboratori ai firmelor Fildas, Catena şi Tonica Group, cu toţii pasionaţi de sport şi de mişcare în aer liber. Este cel mai mare club sportiv al unei companii din România, cu peste 1.000 de membri activi în prezent. Iar cum brandul Catena înseamnă munca unei echipe cu adevărat unite, succesul în sport nu avea cum să se lase aşteptat. „La început a fost un vis, iar acum este o realitate. S-au împlinit deja 3 ani de la prima cursă MBT. Prima cursă din viaţa mea şi mai ales prima participare a membrilor clubului nostru la o competiţie. Atunci s-a născut ideea celui mai mare club corporatist cu un palmares uluitor. Sunt 3 ani de victorii, autodepăşiri, competiţii, dar mai ales de prietenie şi bună dispoziţie” – a spus Dr. Farm. Radu George, vicepreşedinte Fildas-Catena şi Președinte Fondator al Catena Racing Team, proiect demarat ca o extensie a conceptului de sănătate prin sport şi de asociere a brandului Catena cu practicarea mişcării în aer liber.

Catena Racing Team promovează, în primul rând, valorile după care se ghidează întreaga echipă a Fildas și Catena: ambiţie, respect şi o colaborare excelentă între membri pentru atingerea obiectivelor. În cei trei ani de activitate, palmaresul Catena Racing Team este unul impresionant: peste 250 de podiumuri, cu medalii de aur, argint şi bronz, cu premii și trofee în campionatele corporatiste de fotbal și tenis de masă. În plus, pe lângă competiţiile intercluburi la care participă (și câștigă!), Catena Racing Team a inițiat și organizat propriile campionate naționale de fotbal și handbal feminin.

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *